Cartea lui Ben Siráh
Capitolul 40
Ben Sirah 40Mizeria omului
1 O mare îndeletnicire
a fost creată pentru fiecare om
și un jug greu asupra fiilor lui Adám
din ziua ieșirii din sânul mamei lor
până în ziua întoarcerii la mama tuturor.
2 Gândul așteptării și ziua sfârșitului
[provoacă] discursurile lor și teama inimii.
3 De la cel care stă pe un tron glorios
și până la cel care este umilit pe țărână și cenușă,
4 de la cel care poartă purpură și coroană
până la cel învăluit cu haină sărăcăcioasă,
5 [toți sunt apăsați de] furie, invidie,
tulburare și zbucium,teamă de moarte, rivalitate și dezbinare.
Chiar și în timpul odihnei în așternut,
somnul nopții le schimbă cunoștințele.
6 Puțin, ca nimic în odihnă
și, după aceea, în vise, ca într-o zi de strajă,
este tulburat în viziunile inimii lui
ca un fugar dinaintea luptei.
7 La timpul când e nevoie, se ridică
și se miră că nu era nimic de temut.
8 [Așa este] pentru orice făptură,
de la om până la animal,
dar pentru păcătoși, de șapte ori mai mult:
9 moarte, sânge, dezbinare și sabie,
pericole, foamete, ruină și bici.
10 Împotriva celor fărădelegeau fost create toate acestea
și din cauza lor a fost potopul.
11 Toate câte sunt din pământ se vor întoarce în pământ
și [cele] din apă vor reveni în mare.
Diferite maxime
12 Orice dar și nedreptate vor dispărea,
dar credința va rămâne în veci.
13 Avuțiile celor nedrepți se vor usca precum un râu
și ca un tunet mare care se risipește în ploaie.
14 Când el își deschide mâinile, se bucură,
astfel și cei care încalcă [poruncile]
vor cădea la sfârșit.
15 Descendența celor nelegiuiți
nu-și va înmulți ramurile
și rădăcinile necurate stau pe o stâncă abruptă.
16 Trestia de lângă orice apă și de pe malurile râului
va fi smulsă înaintea oricărei buruieni.
17 Bunătatea este ca un paradis cu binecuvântări
și pomana va rămâne în veci.
18 Viața celui independent și a lucrătorului va fi dulce,
dar mai presus de amândoi
este cel care găsește o comoară.
19 Copiii și construirea cetății statornicesc numele,
dar mai presus de amândouă
este socotită femeia fără cusur.
20 Vinul și muzica îmbucură inima,
și mai presus de amândouă,
iubirea înțelepciunii.
21 Flautul și psalterionul fac plăcută melodia,
dar mai presus de amândouă este limba plăcută.
22 Grația și frumusețea le dorește ochiul,
dar mai presus de amândouă
este verdeața semănăturii.
23 Prietenul și tovarășul se întâlnesc la timp,
dar mai presus de amândoi, femeia cu bărbatul.
24 Frații și ajutorul sunt
pentru timpul strâmtorării,
dar mai presus de amândouă
va salva pomana.
25 Aurul și argintul dau siguranță piciorului,
dar mai presus de amândouă
este apreciat sfatul.
26 Averea și puterea vor înălța inima,
dar mai presus de amândouă
este teama de Domnul.
În teama de Domnul nu este pagubă
și în ea nu mai trebuie căutat ajutor.
27 Teama de Domnul
este un paradis de binecuvântare,
dar mai presus de orice glorie,
ea îl protejează [pe om].
Cerșitul
28 Fiule, nu trăi o viață de cerșetor!
E mai bine să mori decât să cerșești.
29 Pentru bărbatul care privește la masa străină,
viața lui nu este de socotit viață.
El își va întina sufletul la mesele străine,
însă bărbatul cunoscător și educat se va feri.
30 În gura celui nerușinat este dulce cerșitul,
dar în sânul său un foc va arde.
1 O mare îndeletnicire a fost creată pentru fiecare om și un jug greu asupra fiilor lui Adám din ziua ieșirii din sânul mamei lor până în ziua întoarcerii la mama tuturor.
2 Gândul așteptării și ziua sfârșitului [provoacă] discursurile lor și teama inimii.
3 De la cel care stă pe un tron glorios și până la cel care este umilit pe țărână și cenușă,
4 de la cel care poartă purpură și coroană până la cel învăluit cu haină sărăcăcioasă,
5 [toți sunt apăsați de] furie, invidie, tulburare și zbucium,teamă de moarte, rivalitate și dezbinare. Chiar și în timpul odihnei în așternut, somnul nopții le schimbă cunoștințele.
6 Puțin, ca nimic în odihnă și, după aceea, în vise, ca într-o zi de strajă, este tulburat în viziunile inimii lui ca un fugar dinaintea luptei.
7 La timpul când e nevoie, se ridică și se miră că nu era nimic de temut.
8 [Așa este] pentru orice făptură, de la om până la animal, dar pentru păcătoși, de șapte ori mai mult:
9 moarte, sânge, dezbinare și sabie, pericole, foamete, ruină și bici.
10 Împotriva celor fărădelegeau fost create toate acestea și din cauza lor a fost potopul.
11 Toate câte sunt din pământ se vor întoarce în pământ și [cele] din apă vor reveni în mare.
12 Orice dar și nedreptate vor dispărea, dar credința va rămâne în veci.
13 Avuțiile celor nedrepți se vor usca precum un râu și ca un tunet mare care se risipește în ploaie.
14 Când el își deschide mâinile, se bucură, astfel și cei care încalcă [poruncile] vor cădea la sfârșit.
15 Descendența celor nelegiuiți nu-și va înmulți ramurile și rădăcinile necurate stau pe o stâncă abruptă.
16 Trestia de lângă orice apă și de pe malurile râului va fi smulsă înaintea oricărei buruieni.
17 Bunătatea este ca un paradis cu binecuvântări și pomana va rămâne în veci.
18 Viața celui independent și a lucrătorului va fi dulce, dar mai presus de amândoi este cel care găsește o comoară.
19 Copiii și construirea cetății statornicesc numele, dar mai presus de amândouă este socotită femeia fără cusur.
20 Vinul și muzica îmbucură inima, și mai presus de amândouă, iubirea înțelepciunii.
21 Flautul și psalterionul fac plăcută melodia, dar mai presus de amândouă este limba plăcută.
22 Grația și frumusețea le dorește ochiul, dar mai presus de amândouă este verdeața semănăturii.
23 Prietenul și tovarășul se întâlnesc la timp, dar mai presus de amândoi, femeia cu bărbatul.
24 Frații și ajutorul sunt pentru timpul strâmtorării, dar mai presus de amândouă va salva pomana.
25 Aurul și argintul dau siguranță piciorului, dar mai presus de amândouă este apreciat sfatul.
26 Averea și puterea vor înălța inima, dar mai presus de amândouă este teama de Domnul. În teama de Domnul nu este pagubă și în ea nu mai trebuie căutat ajutor.
27 Teama de Domnul este un paradis de binecuvântare, dar mai presus de orice glorie, ea îl protejează [pe om].
28 Fiule, nu trăi o viață de cerșetor! E mai bine să mori decât să cerșești.
29 Pentru bărbatul care privește la masa străină, viața lui nu este de socotit viață. El își va întina sufletul la mesele străine, însă bărbatul cunoscător și educat se va feri.
30 În gura celui nerușinat este dulce cerșitul, dar în sânul său un foc va arde.
