Cartea lui Ben Siráh
Prezentare
Titlul și autorul. Codicele grecești numesc cartea Înțelepciunea lui Siráh sau Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Siráh. Traducerea latină are, în schimb, Ecclesiasticus liber, titlu cu care este și acum deseori citată. Autorii moderni preferă denumirea ebraică, Cartea lui Ben Siráh. Scrierea este primul caz al unei „cărți semnate” din Biblie. Numele autorului, Isus, este cunoscut din epilog (Sir 50,27) și din prologul traducătorului grec, care se prezintă drept nepotul său. Autorul este din Ierusalím, un om cult și deschis spre lume, probabil un maestru care învață într-o școală adevărată și proprie, pe care o numește Bêt-midraš (= „casa cercetării”).
Data compunerii cărții trebuie plasată în cursul secolului al II-lea î.C.
Până în 1896, Cartea lui Ben Siráh era cunoscută numai prin intermediul textului grec. Existau două forme textuale diferite: prima, mai scurtă, este cea mai folosită în traducerile moderne; a doua, mai lungă, a stat la baza traducerii vechi latine. Aceasta nu este opera sfântului Ieroním, ci o versiune mai veche din jurul secolului al II-lea î.C., care a intrat în Vulgata începând cu secolul al cincilea. Textul grec scurt pare a fi traducerea originală a lucrării lui Ben Siráh. În 1896, au fost descoperite la Caíro patru manuscrise care conțin fragmente lungi din textul ebraic al cărții.
Ulterior, alte descoperiri au restituit 1.098 de versete din textul ebraic, dintr-un total de 1.616 versete. Se pare că și textul ebraic exista în două forme, una mai lungă decât cealaltă. Traducerea siriacă, numită Peșítta, făcută foarte probabil după originalul ebraic la începutul secolului al IV-lea, a fost revizuită de un creștin spre sfârșitul aceluiași secol. O altă problemă complicată legată de Ben Siráh este numerotarea diferită a capitolelor și a versetelor, notată de-a lungul traducerii.
Pe lângă problema textuală complexă, lipsind orice decizie cu privire la canonicitatea cărții, se pare că Biserica Catolică ia în considerație ca fiind inspirat textul lung grec al lui Ben Siráh. Traducerea de față este făcută după ediția critică a textului grec lung îngrijit de J. Ziegler în 1980, lucru marcat în traducerea de față, în cursiv.
Teologia. Înțelepciunea, teama de Dumnezeu și legea constituie tema de fond a cărții. Discursul înțelepciunii (Sir 24) constituie cheia de lectură a întregii teologii a lui Ben Siráh: înțelepciunea reia toată revelația, adică acțiunea lui Dumnezeu în creație și în istorie. Legea dată lui Moise este prezentată ca expresia desăvârșită a înțelepciunii lui Dumnezeu. Teama de Dumnezeu, în Ben Siráh, este teocentrică și creează optimismul răspunsului de iubire către Domnul (Sir 2,15-16); nu este numai un antidot împotriva comportamentului arogant, ci un stil exigent și corect de viață. Ben Siráh explică modul cum teama de Dumnezeu este rădăcina, începutul, plinătatea și cununa înțelepciunii. Înțelepciunea nu rămâne numai o problemă universală, ci intră în istoria unui popor, se identifică cu legea proclamată de Moise (Sir 24,23-24; cf. Bar 4,1). În sfârșit, înțelepciunea nu se dobândește decât prin revelație (Sir 1,1), este dăruită celui care meditează poruncile (Sir 1,26; 6,37) și, trăind în teama de Dumnzeu și grija față de aproapele (Sir 7,12), participă la ordinea sapiențială care guvernează lumea.
Libertatea umană este afirmată pentru prima dată în mod explicit în Vechiul Testament în Sir 15,11-20. Ben Siráh depășește afirmațiile din Deuteronóm, afirmând că Dumnezeu creatorul îl lasă pe om „în voia propriei voințe” (Sir 15,14), voința liberă care poate să decidă binele sau răul. Se ajunge la un fel de reciprocitate: Dumnezeu nu impune inițiativa lui; omul are spațiul nu numai psihologic, ci și ontologic pentru un răspuns autentic. În felul acesta, este afirmată responsabilitatea morală a omului, în interiorul căreia apar temele păcatului și convertirii. Înțeleptul dă probă de sine în raporturile familiale cu soția, fiii, fiicele și, mai ales, cu părinții, dar se vede și în raporturile sociale cu cei puternici și cu cei săraci, cu prietenii și cu dușmanii, la muncă și în folosirea cuvintelor și a înțelepciunii (Sir 36,24).
Răsplata și pedeapsa se întâlnesc numai în această viață. Pentru cel drept, există o serie de binecuvântări: o viață lungă, sănătate, căsătorie reușită, fericire, fii, un nume bun și o amintire îndelungată. Prosperitatea păcătosului este temporară. Moartea are, înainte de toate, valoare morală, întrucât revelează și modifică tot ceea ce precede moartea însăși (Sir 1,11). Cu privire la perspectiva unei vieți suprapământești, aceasta este exclusă în originalul ebraic; traducerea greacă a textelor din Sir 7,17; 48,11, influențată probabil de Cartea lui Daniél (cf. Dan 12,1-2) și de așteptarea escatologică ulterioară revoltei Macabéilor, pare să facă aluzie la o retribuție dincolo de moarte.
Cât privește speranțele mesianice, se pare că unica expresie se găsește în Sir 36,1-22, unde mesianismul apare doar pământesc și fără Mesia. Alte două texte subliniază rolul preoției (Sir 45,15) pentru a da continuitate promisiunilor făcute lui Davíd (Sir 45,15).
Ben Siráh vrea să recupereze sensul cultului adevărat. Atenția față de coerența vieții îl face pe Ben Siráh să denunțe „ofertele celor nelegiuiți”. Accentul este pus pe dreptatea socială și pe pomană.