Cartea lui Ben Siráh

traducerea catolică

Capitolul 4

1 Fiule, nu lipsi viața celui sărac
și nu refuza ochii în așteptare!

2 Nu întrista sufletul celui flămând
și nu-l mânia pe om în dificultatea sa.

3 Nu tulbura inima mâniată
și nu refuza darul celui nevoiaș!

4 Nu refuza cererea celui strâmtorat
și nu-ți întoarce fața de la cel sărac!

5 De la cel care-ți cere, nu-ți întoarce ochii
și nu da spațiu omului să te blesteme!

6 Căci dacă te blestemă în amărăciunea sufletului său,
cel care l-a făcut va asculta cererea lui.

7 Fă-te plăcut în adunare
și înaintea celui mare pleacă-ți capul!

8 Înclină-ți urechea către cel sărac
și răspunde cu blândețe la salut!

9 Scoate-l pe cel nedreptățit
din mâna celui care nedreptățește
și să nu ai inima mică atunci când judeci!

10 Fii ca un tată pentru orfani
și ca un bărbat pentru mama lor
și vei fi ca fiul Celui Preaînalt!
El te va iubi mai mult decât mama ta!

Înțelepciunea educatoare

11 Înțelepciunea își înalță fiii
și poartă de grijă celor care o caută!

12 Cel care o iubește iubește viața
și cei care se trezesc de dimineață pentru ea
vor fi umpluți de bucurie.

13 Cel care o stăpânește va moșteni gloria
și, oriunde merge, Domnul îl binecuvântează.

14 Cei care-i aduc cult îi slujesc Celui Sfânt
și pe cei care o iubesc, Domnul îi iubește.

15 Cel care ascultă de ea va judeca neamuri
și cel care-i acordă atenție va locui în liniște.

16 Dacă cineva se încrede, o va moșteni
și descendenții o vor poseda.

17 Căci la început va merge cu el
pe căi întortocheate,
va aduce asupra lui teamă și frică,
îl va chinui cu educația ei
până când se va încrede în sufletul lui
și-l va pune la încercare cu cele drepte ale sale.

18 Și iar se va întoarce la el pe [cale] dreaptă,
îl va bucura și-i va dezvălui cele ascunse ale sale.

19 Dacă rătăcește, îl va părăsi
și-l va lăsa în căderea lui.

Pudoarea și respectul uman

20 Observă timpul și păzește-te de rău
și te vei rușina de viața ta!

21 Există o rușine care duce la păcat
și o rușine care este glorie și har.

22 Nu-ți pune fața împotriva sufletului tău
și nu te rușina spre căderea ta!

23 Nu-ți reține cuvântul în timpul nevoii!
Nu-ți ascunde înțelepciunea spre frumusețe!

24 Căci în cuvânt este cunoscută înțelepciunea
și educația, în vorbirea limbii.

25 Nu vorbi împotriva adevărului și rușinează-te
de lipsa ta de educație!

26 Nu te rușina să-ți mărturisești păcatele
și nu te opune curgerii râului!

27 Nu te supune omului nebun și nu-ți pune fața
pentru cel puternic!

28 Luptă până la moarte pentru adevăr
și Domnul Dumnezeu se va război pentru tine!

29 Nu fi îndrăzneț cu limba ta,
leneș și neglijent în lucrările tale!

30 Nu fi ca un leu în casa ta
și bănuitor cu cei din casa ta!

31 Să nu fie mâna ta întinsă pentru a lua
și închisă pentru a restitui!

Textul a fost copiat în clipboard