1 Așa zice Domnul: „Iată, voi ridica împotriva Babilonului și a locuitorilor țării Caldeii un duh nimicitor.Is 13,1 Ir 4,11
2 Și voi trimite la Babilon vânturători, care-l vor vântura și vor pustii țara lui, căci în ziua nenorocirii vor năvăli asupra lui din toate părțile.Is 27,12
3 Arcașul să-și încordeze arcul împotriva arcașului și împotriva celui ce se laudă cu platoșele sale, și să nu cruțe pe tinerii lui! Nimiciți toată oștirea lui!
4 Să cadă răniți de moarte în țara Caldeilor și străpunși pe străzile Babilonului.
5 Căci Iuda și Israel n-au rămas văduvi de Dumnezeul lor, de Domnul Savaot, și țara Caldeilor e plină de păcate înaintea Sfântului lui Israel.In 14,18
6 Fugiți din Babilon, și fiecare să-și scape viața, ca să nu pieriți pentru fărădelegile lui, căci acesta este timpul răzbunării pentru Domnul, căci El îi va da răsplată.Ir 50,8
7 Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur, care a îmbătat tot pământul; băut-au popoarele din vinul ei și au înnebunit.Ir 25,27 Ap 17,2
8 Căzut-a fără de veste Babilonul, și s-a zdrobit. Plângeți-l și aduceți balsam pentru rănile lui, că poate se va vindeca!Is 21,9 Ap 14,8 Ap 18,2.10
9 Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Lăsați-l și haideți să mergem fiecare în țara noastră, pentru că osânda lui s-a ridicat până la nori și a ajuns până la cer!Ap 16,19 Ap 18,5
10 Domnul a scos la lumină dreptatea noastră! Veniți să vestim în Sion fapta Domnului Dumnezeului nostru!Mi 7,9
11 Ascuțiți săgețile și vă umpleți tolbele! Că Domnul a trezit duhul regilor Mediei, pentru că vrea să nimicească Babilonul. Aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea pentru templul Său.Is 13,17 Ir 46,4 Ir 50,28
12 Ridicați steagul împotriva zidurilor Babilonului, întăriți paza, puneți străjeri, întindeți curse, căci Domnul a făcut un plan și a împlinit ceea ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.
13 O, tu, cel ce locuiești lângă apele cele mari și ești plin de comori, venit-a sfârșitul tău și măsura lăcomiei tale ți s-a umplut!Ap 17,2 Ap 18,17
14 Domnul Savaot S-a jurat pe Sine Însuși și a zis: „Adevărul grăiesc, că te voi umple de oameni, ca de lăcuste, și ei vor ridica strigăt de biruință”.Am 6,8
15 El a făcut pământul cu puterea Sa, a întemeiat lumea cu înțelepciunea Sa și cu mintea Sa a întins cerurile.Fc 1,6 Iov 9,8 Ps 135,6 Ps 148,5 Is 44,24 Is 51,13 Ir 10,12
16 La glasul Lui freamătă apele în ceruri și El ridică nori de la marginile pământului; făurește fulgerele în mijlocul ploii și scoate vânturile din vistieriile Sale.Ps 17,14-15 Ps 134,7
17 Tot omul rătăcește în știința sa și orice argintar se rușinează de idolul său, căci chipurile turnate de el nu sunt decât minciună; n-au nici o suflare în ele.Is 44,9 Ir 10,14
18 Aceasta este deșertăciune adevărată, faptă rătăcită și în vremea pedepsirii lor vor pieri.
19 Dar soarta lui Iacov nu e ca a lor, pentru că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, și Israel este toiagul moștenirii Lui, și numele Lui este Domnul Savaot.Ir 10,16
20 „Ciocan Îmi ești tu și armă de război. Cu tine am lovit popoare și cu tine am stricat regate.Ir 50,23
21 Cu tine am lovit cal și călăreț și cu tine am sfărâmat carul și pe conducătorul lui.
22 Cu tine am lovit bărbat și femeie, cu tine am bătut tânăr și bătrân și cu tine am lovit fecior și fecioară.
23 Cu tine am lovit păstor și turmă, cu tine am bătut pe plugar și boii lui și cu tine am lovit pe mai-marii ținuturilor și pe căpeteniile cetăților.
24 Și voi răsplăti Babilonului și tuturor locuitorilor Caldeii pentru toate relele ce au făcut ei Sionului sub ochii voștri”, zice Domnul.Ir 30,16 Ir 50,29 2Tes 1,6
25 „Iată, Eu sunt împotriva ta, munte al nimicirii, care ai pustiit tot pământul; voi întinde împotriva ta mâna Mea, te voi arunca jos de pe stânci și te voi face munte dogorit de soare, zice Domnul!Iov 9,5 Ap 8,8
26 Nimeni nu va lua din tine pietre de pus în capul unghiului, nici pietre de temelie, ci veșnic vei fi pustiu”, zice Domnul.
27 „Ridicați steag pe pământ, trâmbițați cu trâmbița printre neamuri, pregătiți neamurile împotriva lui, chemați împotriva lui regatele: Ararat, Mini și Așchenaz, puneți căpetenie împotriva lui și aduceți cai ca lăcusta cea grozavă.Fc 8,4 Is 37,38 Ir 6,4
28 Înarmați împotriva lui neamurile și pe regii Mediei, căpeteniile provinciilor ei și pe toate căpeteniile cetăților ei și toată țara de sub stăpânirea lor.
29 Pământul se cutremură și se zbuciumă, căci se împlinește împotriva Babilonului planul Domnului de a face pământul Babilonului pustietate fără locuitori.Ir 50,46
30 Cei puternici ai Babilonului au încetat lupta, șed în întăriturile lor; secătuitu-s-a puterea lor și au ajuns ca femeile; locuințele lor sunt arse și zăvoarele sfărâmate.Ir 50,37
31 Sol după sol, vestitor după vestitor aleargă să dea de știre regelui Babilonului că cetatea sa e cuprinsă din toate părțile,
32 Că vadurile sunt luate, bălțile cu stuf arse și ostașii loviți de spaimă”.Ir 50,38
33 Că așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: „Fiica Babilonului e asemenea unei arii în timpul treieratului: încă puțin și vine vremea secerișului”.Mi 4,12 Ap 14,15
34 „Mâncatu-m-a și m-a ros Nabucodonosor, regele Babilonului; făcutu-m-a vas gol; înghițitu-m-a ca un dragon; umplutu-și-a pântecele cu bunătățile mele și m-a aruncat.
35 Ocara mea și carnea mea cea sfâșiată să fie asupra Babilonului”, să zică ceea ce locuiește în Sion – „și sângele meu să fie asupra locuitorilor Caldeii”, să zică Ierusalimul.
36 De aceea, așa zice Domnul: „Iată Eu iau apărarea pricinii tale și te voi răzbuna și voi seca marea lui și canalele lui le voi usca.
37 Babilonul va fi o movilă de dărâmături, adăpost pentru șacali, groază și batjocură fără locuitori.Ir 50,13 Ap 18,2
38 Ei toți vor mugi ca niște lei și vor mârâi ca niște pui de leu.Is 5,29
39 În vremea aprinderii lor le voi face ospăț și-i voi adăpa, ca să se veselească și să doarmă somnul de veci și să nu se mai trezească, zice Domnul.Ps 12,4 Is 29,10
40 Îi voi coborî ca pe niște miei la junghiere, ca pe niște berbeci și țapi.
41 Cum a fost luat Șisac! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pământul! Cum a ajuns Babilonul spaimă printre neamuri!Ir 25,26
42 S-a ridicat marea împotriva Babilonului și acesta e acoperit de mulțimea valurilor.Is 8,7 Iz 26,3
43 Cetățile lui au ajuns pustii, pământul lui sec, ținut unde nu locuiește nici un om și pe unde nu trece fiu de om.
44 Voi pedepsi pe Bel în Babilon și voi smulge din gura lui cele înghițite de el; popoarele nu se vor mai îngrămădi spre el de acum înainte. Dar zidurile Babilonului au și căzut.Dn 1,2
45 Ieși din mijlocul lor, poporul Meu, și fiecare să-și scape viața de flacăra mâniei Domnului.Ir 51,6 Za 2,10
46 Să nu slăbească inima voastră și să nu vă temeți de zvonul care se va auzi în țară; căci anul acesta va veni un zvon, iar în anul următor altul și pe pământ va fi silnicie; tiran peste tiran se va scula.
47 De aceea iată vin zile când voi pedepsi pe idolii Babilonului și toată țara lui va fi rușinată, toți cei loviți ai lui vor cădea în mijlocul lui.
48 Atunci cerul și pământul și tot ce cuprind ele vor striga de bucurie împotriva Babilonului, căci vin asupra lui pustiitorii de la miazănoapte, zice Domnul.Ap 18,5.20
49 Cum Babilonul a dobândit și a zdrobit pe Israeliți, așa vor fi doborâți și zdrobiți în Babilon locuitorii pământului lui.
50 Cei scăpați de sabie, plecați, nu vă opriți, aduceți-vă aminte din depărtare de Domnul și să-și găsească Ierusalimul loc în inima voastră.Ps 136,5
51 Ne rușinam când auzeam ocara, și necinstea acoperea obrazul nostru, când străinii au venit în locul cel sfânt al templului Domnului;
52 Dar în schimb iată vin zile, zice Domnul, când voi pedepsi idolii lui și tot pământul lui va fi plin de gemetele celor ce sunt uciși.Iz 26,15
53 De s-ar ridica Babilonul până la cer și de și-ar întări întru înălțime cetatea sa, tot vor veni din porunca Mea pustiitorii, zice Domnul.Ps 138,7 Am 9,2 Avd 1,4 Lc 10,15
54 Ascultați țipătul care se ridică din Babilon și uriașa trosnitură din Caldeea!
55 Că Domnul va pustii Babilonul și va pune capăt glasului celui mândru al lui. Suna-vor valurile lor, ca apele cele mari, răsuna-va glasul lor.
56 Căci pustiitorul va veni asupra lui, asupra Babilonului, și apărătorii lui vor fi luați și arcurile lor vor fi sfărâmate, că Domnul Dumnezeul răsplătirilor va da fiecăruia plata cuvenită.Dt 32,35 Rm 12,19 Evr 10,30
57 Voi îmbăta pe mai-marii lui și pe înțelepții lui, pe căpeteniile ținuturilor lui și pe căpeteniile cetăților lui și pe ostașii lui și vor dormi somnul de veci și nu se vor mai trezi, zice Domnul, al Cărui nume e Domnul Savaot”.
58 Așa zice Domnul Savaot: „Zidurile cele groase ale Babilonului le voi dărâma până la temelie și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Așadar în deșert s-au trudit popoarele și neamurile au muncit pentru foc”.Is 2,15
59 Cuvântul pe care proorocul Ieremia l-a încredințat lui Seraia, fiului Neria, fiul lui Maaseia, când acesta a plecat la Babilon cu Sedechia, regele lui Iuda, în anul al patrulea al domniei lui; Seraia era mare cămăraș.
60 Atunci a scris Ieremia într-o carte toate nenorocirile care trebuia să vină asupra Babilonului.Ir 36,2
61 Și a zis Ieremia către Seraia: „Când vei ajunge la Babilon, caută să citești toate cuvintele acestea și să zici:
62 „Doamne, Tu ai grăit de locul acesta că-l vei pierde așa încât să nu rămână într-însul nici om, nici animal, ci să fie pustietate veșnică”.
63 Și după ce vei isprăvi de citit cartea aceasta, leagă o piatră de ea și arunc-o în mijlocul Eufratului și zi:
64 „Așa se va cufunda Babilonul și nu se va mai ridica din acea nenorocire pe care o voi aduce asupra lui și se va istovi”. Până aici este vorbirea lui Ieremia.Ap 18,21
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Așa vorbește Domnul:
„Iată, eu fac să se ridice
împotriva Babilónului
și împotriva locuitorilor
din Leb-Camái un vânt devastator.
1 Așa zice Domnul: „Iată, voi ridica împotriva Babilonului și a locuitorilor țării Caldeii un duh nimicitor.
2 Voi trimite împotriva Babilónului străini,
care îl vor vântura, îi vor goli țara
și vor fi împotriva lui
de jur împrejur în ziua nenorocirii.
2 Și voi trimite la Babilon vânturători, care-l vor vântura și vor pustii țara lui, căci în ziua nenorocirii vor năvăli asupra lui din toate părțile.
3 Să întindă arcul împotriva celui care și-l întinde
și se ridică în armura lui!
Să nu cruțați tinerii lui
și să distrugeți de tot întreaga lui armată!
3 Arcașul să-și încordeze arcul împotriva arcașului și împotriva celui ce se laudă cu platoșele sale, și să nu cruțe pe tinerii lui! Nimiciți toată oștirea lui!
4 Vor cădea străpunși în țara caldéilor
și uciși, pe străzile lor”.
4 Să cadă răniți de moarte în țara Caldeilor și străpunși pe străzile Babilonului.
5 Dar nu vor fi făcuți văduvi Israélul și Iúda
de Domnul Dumnezeul Sabaót,
căci țara lor este plină de vinovăție
împotriva Sfântului lui Israél.
5 Căci Iuda și Israel n-au rămas văduvi de Dumnezeul lor, de Domnul Savaot, și țara Caldeilor e plină de păcate înaintea Sfântului lui Israel.
6 Fugiți din Babilón
și fiecare să-și scape viața,
ca nimeni să nu fie redus la tăcere
din cauza nelegiuirii sale!
Acesta este timpul răzbunării Domnului,
el împlinește răsplata față de el.
6 Fugiți din Babilon, și fiecare să-și scape viața, ca să nu pieriți pentru fărădelegile lui, căci acesta este timpul răzbunării pentru Domnul, căci El îi va da răsplată.
7 O cupă de aur în mâna Domnului era Babilónul,
care a îmbătat tot pământul.
Din vinul lui au băut neamurile
și de aceea neamurile au înnebunit.
7 Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur, care a îmbătat tot pământul; băut-au popoarele din vinul ei și au înnebunit.
8 Dintr-odată a căzut Babilónul și este zdrobit.
Jeliți pentru el,
aduceți balsam pentru suferința lui:
poate se va vindeca!
8 Căzut-a fără de veste Babilonul, și s-a zdrobit. Plângeți-l și aduceți balsam pentru rănile lui, că poate se va vindeca!
9 Noi am vrut să vindecăm Babilónul,
dar nu s-a vindecat.
Abandonați-l
și să mergem fiecare în țara lui,
pentru că ajunge până la ceruri judecata lui
și se înalță până la nori!
9 Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Lăsați-l și haideți să mergem fiecare în țara noastră, pentru că osânda lui s-a ridicat până la nori și a ajuns până la cer!
10 Domnul face să iasă dreptatea noastră:
veniți să povestim în Sión
lucrarea Domnului Dumnezeului nostru!
10 Domnul a scos la lumină dreptatea noastră! Veniți să vestim în Sion fapta Domnului Dumnezeului nostru!
11 Ascuțiți săgețile, luați scuturile!
Domnul face
să se ridice duhul regilor din Média,
căci planul său este împotriva Babilónului,
ca să-l distrugă.
Aceasta este răzbunarea Domnului,
răzbunarea pentru templul său.
11 Ascuțiți săgețile și vă umpleți tolbele! Că Domnul a trezit duhul regilor Mediei, pentru că vrea să nimicească Babilonul. Aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea pentru templul Său.
12 La zidurile Babilónului înălțați un steag!
Întăriți străjile și faceți să se ridice paznici;
stabiliți capcane!
Căci Domnul are un plan
și împlinește cuvintele pe care le-a rostit
împotriva locuitorilor din Babilón.
12 Ridicați steagul împotriva zidurilor Babilonului, întăriți paza, puneți străjeri, întindeți curse, căci Domnul a făcut un plan și a împlinit ceea ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.
13 Tu, care locuiești lângă ape mari
și ai multe vistierii:
a venit sfârșitul tău,
măsura câștigului tău nedrept.
13 O, tu, cel ce locuiești lângă apele cele mari și ești plin de comori, venit-a sfârșitul tău și măsura lăcomiei tale ți s-a umplut!
14 Domnul Sabaót s-a jurat pe viața sa:
„Cu siguranță,
te voi umple de oameni ca lăcustele
și vor ridica împotriva ta o cântare”.
14 Domnul Savaot S-a jurat pe Sine Însuși și a zis: „Adevărul grăiesc, că te voi umple de oameni, ca de lăcuste, și ei vor ridica strigăt de biruință”.
15 El a făcut pământul cu puterea lui,
a stabilit lumea cu înțelepciunea lui,
cu priceperea lui a întins cerurile.
15 El a făcut pământul cu puterea Sa, a întemeiat lumea cu înțelepciunea Sa și cu mintea Sa a întins cerurile.
16 Când dă drumul glasului său,
e un vuiet de ape în ceruri;
face să urce negura
de la marginile pământului,
el face fulgerele pentru ploaie
și face să iasă vântul din vistieriile sale.
16 La glasul Lui freamătă apele în ceruri și El ridică nori de la marginile pământului; făurește fulgerele în mijlocul ploii și scoate vânturile din vistieriile Sale.
17 Căci tot omul poate să devină prost
de la cunoaștere,
orice topitor poate fi făcut de rușine
de chipul turnat,
căci idolul este o înșelăciune
și nu este suflare în el.
17 Tot omul rătăcește în știința sa și orice argintar se rușinează de idolul său, căci chipurile turnate de el nu sunt decât minciună; n-au nici o suflare în ele.
18 Ei sunt deșertăciune, lucrare caraghioasă;
când vor fi vizitați, vor pieri.
18 Aceasta este deșertăciune adevărată, faptă rătăcită și în vremea pedepsirii lor vor pieri.
19 Însă nu ca ei este partea lui Iacób,
căci [Domnul] este cel care a plăsmuit toate
și tribul moștenirii sale:
Domnul Sabaót este numele lui.
19 Dar soarta lui Iacov nu e ca a lor, pentru că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, și Israel este toiagul moștenirii Lui, și numele Lui este Domnul Savaot.
20 Tu ai fost pentru mine un ciocan
și arme de război:
am zdrobit cu tine neamuri,
am nimicit cu tine regate.
20 „Ciocan Îmi ești tu și armă de război. Cu tine am lovit popoare și cu tine am stricat regate.
21 Cu tine am zdrobit calul și călărețul,
cu tine am zdrobit carul și călărețul.
21 Cu tine am lovit cal și călăreț și cu tine am sfărâmat carul și pe conducătorul lui.
22 Cu tine i-am zdrobit pe bărbat și pe femeie,
cu tine i-am zdrobit pe bătrân și pe copil,
cu tine i-am zdrobit
pe tânăr și pe fecioară.
22 Cu tine am lovit bărbat și femeie, cu tine am bătut tânăr și bătrân și cu tine am lovit fecior și fecioară.
23 Cu tine i-am zdrobit pe păstor și turma lui,
cu tine i-am zdrobit pe plugar și boii lui,
cu tine i-am zdrobit pe comandanți
și pe căpetenii.
23 Cu tine am lovit păstor și turmă, cu tine am bătut pe plugar și boii lui și cu tine am lovit pe mai-marii ținuturilor și pe căpeteniile cetăților.
24 Voi răsplăti Babilónul și pe toți locuitorii caldéilor
pentru tot răul pe care l-au făcut
în Sión înaintea ochilor voștri
– oracolul Domnului.
24 Și voi răsplăti Babilonului și tuturor locuitorilor Caldeii pentru toate relele ce au făcut ei Sionului sub ochii voștri”, zice Domnul.
25 Iată, eu sunt împotriva ta,
munte nimicitor – oracolul Domnului –,
tu care voiai să nimicești tot pământul:
mi-am întins mâna împotriva ta,
te voi răsturna de pe stânci
și te voi face un munte ars.
25 „Iată, Eu sunt împotriva ta, munte al nimicirii, care ai pustiit tot pământul; voi întinde împotriva ta mâna Mea, te voi arunca jos de pe stânci și te voi face munte dogorit de soare, zice Domnul!
26 Nu vor mai lua din tine piatră de unghi
și nici piatră pentru temelii,
căci vei fi o dezolare veșnică
– oracolul Domnului.
26 Nimeni nu va lua din tine pietre de pus în capul unghiului, nici pietre de temelie, ci veșnic vei fi pustiu”, zice Domnul.
27 Înălțați un steag pe pământ,
sunați din trâmbiță printre neamuri,
puneți deoparte împotriva ei neamuri,
faceți să se audă că sunt împotriva ei
regatele din Ararát, Miní și Așchenáz!
Puneți peste ea conducători,
urcați pe cai ca lăcustele devoratoare!
27 „Ridicați steag pe pământ, trâmbițați cu trâmbița printre neamuri, pregătiți neamurile împotriva lui, chemați împotriva lui regatele: Ararat, Mini și Așchenaz, puneți căpetenie împotriva lui și aduceți cai ca lăcusta cea grozavă.
28 Puneți deoparte împotriva lui neamurile,
pe regii din Média,
pe comandanții și pe toate căpeteniile sale,
tot ținutul stăpânirii sale!
28 Înarmați împotriva lui neamurile și pe regii Mediei, căpeteniile provinciilor ei și pe toate căpeteniile cetăților ei și toată țara de sub stăpânirea lor.
29 Se cutremură pământul și se zdruncină,
căci planurile Domnului
împotriva Babilónului se împlinesc,
ca să facă din țara Babilónului un pustiu
și să nu mai fie în el niciun locuitor.
29 Pământul se cutremură și se zbuciumă, căci se împlinește împotriva Babilonului planul Domnului de a face pământul Babilonului pustietate fără locuitori.
30 Vitejii Babilónului au încetat
să lupte și stau în fortărețe.
Li s-a uscat vitejia și au ajuns ca femeile.
Au fost aprinse locuințele lui
și zăvoarele lui
au fost frânte.
30 Cei puternici ai Babilonului au încetat lupta, șed în întăriturile lor; secătuitu-s-a puterea lor și au ajuns ca femeile; locuințele lor sunt arse și zăvoarele sfărâmate.
31 Alergătorul aleargă înaintea alergătorului
și vestitorul, înaintea vestitorului
ca să facă cunoscut regelui din Babilón
că cetatea lui a fost capturată
din [toate] părțile,
31 Sol după sol, vestitor după vestitor aleargă să dea de știre regelui Babilonului că cetatea sa e cuprinsă din toate părțile,
32 că trecătorile au fost luate,
avanposturile au fost arse în foc,
iar oamenii de luptă au încremenit.
32 Că vadurile sunt luate, bălțile cu stuf arse și ostașii loviți de spaimă”.
33 Căci așa vorbește Domnul Sabaót,
Dumnezeul lui Israél:
„Fiica Babilónului este ca o arie
în timpul când este călcată:
încă puțin și vine timpul secerișului ei”.
33 Că așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: „Fiica Babilonului e asemenea unei arii în timpul treieratului: încă puțin și vine vremea secerișului”.
34 M-a devorat, m-a consumat
Nabucodonosór, regele din Babilón;
m-a pus ca pe un vas gol;
m-a înghițit ca un balaur,
și-a umplut pântecele de deliciile mele
și m-a curățat.
34 „Mâncatu-m-a și m-a ros Nabucodonosor, regele Babilonului; făcutu-m-a vas gol; înghițitu-m-a ca un dragon; umplutu-și-a pântecele cu bunătățile mele și m-a aruncat.
35 Violența [făcută] asupra mea
și asupra cărnii mele
să fie asupra Babilónului,
va zice locuitoarea Siónului,
și sângele meu să fie
asupra locuitorilor din Caldéea,
va zice Ierusalímul.
35 Ocara mea și carnea mea cea sfâșiată să fie asupra Babilonului”, să zică ceea ce locuiește în Sion – „și sângele meu să fie asupra locuitorilor Caldeii”, să zică Ierusalimul.
36 De aceea, așa vorbește Domnul:
„Iată, eu îți voi apăra cauza
și voi face răzbunarea ta!
Voi seca marea lui
și voi face să se usuce izvoarele sale.
36 De aceea, așa zice Domnul: „Iată Eu iau apărarea pricinii tale și te voi răzbuna și voi seca marea lui și canalele lui le voi usca.
37 Babilónul va ajunge un morman [de ruine],
locuință a șacalilor,
spre pustiire și fluierat,
și nu va mai fi nimeni să-l locuiască.
37 Babilonul va fi o movilă de dărâmături, adăpost pentru șacali, groază și batjocură fără locuitori.
38 Vor rage împreună ca leii,
vor țipa ca puii de leoaică.
38 Ei toți vor mugi ca niște lei și vor mârâi ca niște pui de leu.
39 Când vor fi încălziți,
le voi da să bea și-i voi îmbăta,
ca să se veselească
și să adoarmă somnul veșnic
și să nu se trezească
– oracolul Domnului.
39 În vremea aprinderii lor le voi face ospăț și-i voi adăpa, ca să se veselească și să doarmă somnul de veci și să nu se mai trezească, zice Domnul.
40 Îi voi face să coboare ca mieii la înjunghiere,
ca berbecii și ca țapii.
40 Îi voi coborî ca pe niște miei la junghiere, ca pe niște berbeci și țapi.
41 Cum de a fost capturat Șeșác!
Cum de a fost luată
gloria întregului pământ!
Cum a ajuns Babilón
un pustiu printre neamuri!
41 Cum a fost luat Șisac! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pământul! Cum a ajuns Babilonul spaimă printre neamuri!
42 Marea s-a ridicat împotriva Babilónului
și el a fost acoperit
de mulțimea valurilor sale.
42 S-a ridicat marea împotriva Babilonului și acesta e acoperit de mulțimea valurilor.
43 Cetățile lui au devenit un pustiu,
un pământ uscat și deșert,
o țară unde nu locuiește niciun om
și prin care nu trece
niciun fiu al omului.
43 Cetățile lui au ajuns pustii, pământul lui sec, ținut unde nu locuiește nici un om și pe unde nu trece fiu de om.
44 Îl voi pedepsi pe Bel în Babilón,
voi scoate din gura lui
ceea ce a înghițit;
nu vor mai curge spre el neamuri.
Ba chiar zidul Babilónului va cădea.
44 Voi pedepsi pe Bel în Babilon și voi smulge din gura lui cele înghițite de el; popoarele nu se vor mai îngrămădi spre el de acum înainte. Dar zidurile Babilonului au și căzut.
45 Ieșiți din mijlocul lui, popor al meu,
și fiecare să-și scape viața
de mânia aprinsă a Domnului.
45 Ieși din mijlocul lor, poporul Meu, și fiecare să-și scape viața de flacăra mâniei Domnului.
46 Să nu vi se înmoaie inima și să nu vă temeți de zvonul care se va auzi în țară; pentru că va veni un zvon într-un an și, după el, un zvon într-un alt an. Va fi violență în țară și dominator peste dominator.
46 Să nu slăbească inima voastră și să nu vă temeți de zvonul care se va auzi în țară; căci anul acesta va veni un zvon, iar în anul următor altul și pe pământ va fi silnicie; tiran peste tiran se va scula.
47 De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilónului: atunci, toată țara lui va fi făcută de rușine și vor cădea străpunșii în mijlocul ei.
47 De aceea iată vin zile când voi pedepsi pe idolii Babilonului și toată țara lui va fi rușinată, toți cei loviți ai lui vor cădea în mijlocul lui.
48 Atunci vor striga de bucurie cerul și pământul și tot ce este în ele datorită Babilónului, căci din nord vor veni asupra lui devastatorii – oracolul Domnului.
48 Atunci cerul și pământul și tot ce cuprind ele vor striga de bucurie împotriva Babilonului, căci vin asupra lui pustiitorii de la miazănoapte, zice Domnul.
49 Așa cum Babilónul a făcut să cadă cei străpunși ai lui Israél, tot așa vor cădea în Babilón cei străpunși din întreaga țară.
49 Cum Babilonul a dobândit și a zdrobit pe Israeliți, așa vor fi doborâți și zdrobiți în Babilon locuitorii pământului lui.
50 Cei scăpați de sabie, fugiți și nu mai stați! Aduceți-vă aminte de Domnul de departe și Ierusalímul să fie în inima voastră!
50 Cei scăpați de sabie, plecați, nu vă opriți, aduceți-vă aminte din depărtare de Domnul și să-și găsească Ierusalimul loc în inima voastră.
51 Ne-am rușinat când am auzit de ocară, de umilirea care ne-a acoperit fața, căci străinii au venit împotriva sanctuarului casei Domnului.
51 Ne rușinam când auzeam ocara, și necinstea acoperea obrazul nostru, când străinii au venit în locul cel sfânt al templului Domnului;
52 De aceea, iată, vin zile – oracolul Domnului – când îi voi pedepsi pe idolii lui și în toată țara vor geme cei străpunși!
52 Dar în schimb iată vin zile, zice Domnul, când voi pedepsi idolii lui și tot pământul lui va fi plin de gemetele celor ce sunt uciși.
53 Chiar dacă Babilón s-ar înălța până la ceruri și dacă și-ar întări înălțimile puterii sale, de la mine vor veni devastatori împotriva lui – oracolul Domnului.
53 De s-ar ridica Babilonul până la cer și de și-ar întări întru înălțime cetatea sa, tot vor veni din porunca Mea pustiitorii, zice Domnul.
54 Glas de strigăt din Babilón și un dezastru mare din țara caldéilor!
54 Ascultați țipătul care se ridică din Babilon și uriașa trosnitură din Caldeea!
55 Căci Domnul devastează Babilónul și face să piară din el zgomotul cel mare. Valurile sale mugesc ca marea cea mare, dau vuietul glasului lor.
55 Că Domnul va pustii Babilonul și va pune capăt glasului celui mândru al lui. Suna-vor valurile lor, ca apele cele mari, răsuna-va glasul lor.
56 Căci devastatorul vine împotriva lui, împotriva Babilónului; vitejii lui sunt capturați, arcurile lor sunt frânte. Căci Domnul este Dumnezeul răscumpărării și el îi va răsplăti.
56 Căci pustiitorul va veni asupra lui, asupra Babilonului, și apărătorii lui vor fi luați și arcurile lor vor fi sfărâmate, că Domnul Dumnezeul răsplătirilor va da fiecăruia plata cuvenită.
57 Îi voi îmbăta pe căpeteniile sale și pe înțelepții lui, pe comandanții, pe conducătorii lui și pe vitejii lui: vor dormi somnul veșnic și nu se vor trezi” – oracolul regelui al cărui nume este Domnul Sabaót.
57 Voi îmbăta pe mai-marii lui și pe înțelepții lui, pe căpeteniile ținuturilor lui și pe căpeteniile cetăților lui și pe ostașii lui și vor dormi somnul de veci și nu se vor mai trezi, zice Domnul, al Cărui nume e Domnul Savaot”.
58 Așa vorbește Domnul Sabaót:
„Zidurile Babilónului vor fi întinse [la pământ]
și porțile lui cele înalte vor fi arse în foc;
le vor aprinde și popoarele vor trudi degeaba,
neamurile se vor osteni pentru foc”.
58 Așa zice Domnul Savaot: „Zidurile cele groase ale Babilonului le voi dărâma până la temelie și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Așadar în deșert s-au trudit popoarele și neamurile au muncit pentru foc”.
59 Cuvântul pe care i l-a poruncit Ieremía, profetul, lui Seráia, fiul lui Nería, fiul lui Mahséia, când a mers cu Sedecía, regele lui Iúda, în Babilón, în anul al patrulea al domniei sale. Seráia era responsabil cu popasurile.
59 Cuvântul pe care proorocul Ieremia l-a încredințat lui Seraia, fiului Neria, fiul lui Maaseia, când acesta a plecat la Babilon cu Sedechia, regele lui Iuda, în anul al patrulea al domniei lui; Seraia era mare cămăraș.
60 Ieremía a scris într-o carte toate relele care aveau să vină asupra Babilónului, toate aceste cuvinte au fost scrise cu privire la Babilón.
60 Atunci a scris Ieremia într-o carte toate nenorocirile care trebuia să vină asupra Babilonului.
61 Ieremía i-a zis lui Seráia: „Când vei ajunge în Babilón, vezi să citești toate aceste cuvinte
61 Și a zis Ieremia către Seraia: „Când vei ajunge la Babilon, caută să citești toate cuvintele acestea și să zici:
62 și să zici: «Doamne, tu ai spus cu privire la locul acesta că va fi nimicit și că nu va mai fi locuitor în el, de la om și până la animal, ci va deveni o dezolare veșnică».
62 „Doamne, Tu ai grăit de locul acesta că-l vei pierde așa încât să nu rămână într-însul nici om, nici animal, ci să fie pustietate veșnică”.
63 Când vei termina de citit această carte, să legi de ea o piatră și să o arunci în mijlocul Eufrátului.
63 Și după ce vei isprăvi de citit cartea aceasta, leagă o piatră de ea și arunc-o în mijlocul Eufratului și zi:
64 Să spui: «Așa va fi aruncat Babilónul și nu se va mai ridica din cauza răului pe care eu îl voi face să vină asupra lui și se vor epuiza»”.
Până aici, cuvintele lui Ieremía.
64 „Așa se va cufunda Babilonul și nu se va mai ridica din acea nenorocire pe care o voi aduce asupra lui și se va istovi”. Până aici este vorbirea lui Ieremia.