Ieșirea

traducerea ortodoxă

Capitolul 3, vv. 1-10

1 În vremea aceea, Moise păștea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Și depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb;Ies 2,16-22 Ies 4,27 Dt 1,2 1Rg 19,8

2 Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.Dt 33,16 Jd 2,1 Fa 7,30.38

3 Atunci Moise și-a zis: „Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuiește”.Fa 7,31

4 Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug și a zis: „Moise! Moise!”. Și el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!”Sir 45,5 Ios 5,15

5 Și Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!”

6 Apoi i-a zis iarăși: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!” Și și-a acoperit Moise fața sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.Ies 4,5 1Rg 18,36 Mt 22,32 Mc 12,26 Lc 20,37 In 9,29 Fa 7,32

7 Zis-a Domnul către Moise: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt și strigarea lui de sub apăsători am auzit și durerea lui o știu.Nm 20,16 Fa 7,34

8 M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-un pământ roditor și larg, în țara unde curge miere și lapte, în ținutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor și al Iebuseilor.Nm 13,28 Nm 14,8 Dt 26,9 Dt 27,3 Ios 3,10 Ios 5,6

9 Iată dar că strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum până la Mine și am văzut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii.

10 Vino dar să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoți pe fiii lui Israel, poporul Meu, din țara Egiptului!”Ios 24,5 Ps 104,26 Fa 7,34

Textul a fost copiat în clipboard