1 Dar și-a adus aminte Dumnezeu de Noe, de toate fiarele, de toate animalele, de toate păsările și de toate vietățile ce se mișcă, câte erau cu dânsul în corabie; și a adus Dumnezeu vânt pe pământ și a încetat apa de a mai crește.Ps 111,6
2 Atunci s-au încuiat izvoarele adâncului și jgheaburile cerului și a încetat ploaia din cer.Fc 7,11
3 După o sută cincizeci de zile, a început a se scurge apa de pe pământ și a se împuțina.Sir 39,23
4 Iar în luna a șaptea, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munții Ararat.Ir 51,27
5 Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o făcuse la corabie,
7 Și a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ.
8 Apoi, după el a trimis porumbelul, ca să vadă de s-a scurs apa de pe pământ.
9 Porumbelul însă, negăsind loc de odihnă pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; căci era încă apă pe toată fața pământului. Și a întins Noe mâna și l-a apucat și l-a băgat la sine, în corabie.
10 Și așteptând încă alte șapte zile, a dat iarăși drumul porumbelului din corabie,
11 Și porumbelul s-a întors la el, spre seară, și iată avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe fața pământului.
12 Mai zăbovind încă alte șapte zile, iarăși a dat drumul porumbelului și el nu s-a mai întors.
13 Iar în anul șase sute unu al vieții lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperișul corăbiei și a privit, și iată se zbicise fața pământului.
14 Iar în luna a doua, la douăzeci și șapte ale lunii acesteia, pământul era uscat.
15 Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe și a zis:
16 „Ieși din corabie tu și împreună cu tine femeia ta, fiii tăi și femeile fiilor tăi.
17 Scoate de asemenea împreună cu tine toate vietățile, care sunt cu tine, și tot trupul, de la păsări și până la animale, și toate vietățile ce se mișcă pe pământ, ca să se împrăștie pe pământ, să se prăsească și să se înmulțească pe pământ”.Fc 1,22.28 Fc 9,1.7
18 Atunci a ieșit Noe din corabie; și împreună cu el au ieșit fiii lui, femeia lui și femeile fiilor lui;
19 Toate fiarele, toate animalele, toate păsările și toate câte se mișcă pe pământ, după felul lor, au ieșit din corabie.
20 Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului; și a luat din animalele cele curate și din toate păsările cele curate și le-a adus ardere de tot pe jertfelnic.Lv 1,9
21 Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună și a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: „Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui și nu voi mai pierde toate vietățile, cum am făcut.Fc 6,5 Ir 32,30 Sol 12,10 Mt 7,11 Mt 15,19 Mc 7,21 Lc 11,13 Iac 4,5 Rm 3,11 Rm 7,18
22 De acum, cât va trăi pământul, semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea nu vor mai înceta!”Ps 73,17
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Dumnezeu și-a adus aminte de Nóe și de toate viețuitoarele și de toate animalele care erau cu el în arcă. Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt pe pământ și apele s-au oprit.
1 Dar și-a adus aminte Dumnezeu de Noe, de toate fiarele, de toate animalele, de toate păsările și de toate vietățile ce se mișcă, câte erau cu dânsul în corabie; și a adus Dumnezeu vânt pe pământ și a încetat apa de a mai crește.
2 Au fost închise izvoarele abisului și stăvilarele cerurilor și a fost oprită ploaia din cer.
2 Atunci s-au încuiat izvoarele adâncului și jgheaburile cerului și a încetat ploaia din cer.
3 Apele s-au întors de pe pământ și s-au retras. S-au redus și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut.
3 După o sută cincizeci de zile, a început a se scurge apa de pe pământ și a se împuțina.
4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararát.
4 Iar în luna a șaptea, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munții Ararat.
5 Apele s-au scurs și s-au retras până în luna a zecea. În luna a zecea, în [ziua] întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților.
5 Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse.
6 După patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o făcuse la corabie,
7 Și a trimis un corb, care ieșea, pleca și se întorcea, până când au secat apele de pe pământ.
7 Și a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ.
8 Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă s-au scurs apele de pe fața pământului.
8 Apoi, după el a trimis porumbelul, ca să vadă de s-a scurs apa de pe pământ.
9 Porumbelul n-a găsit [niciun loc] unde să-și pună piciorul și s-a întors la el în arcă, fiindcă pe fața întregului pământ mai era încă apă. [Nóe] și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă.
9 Porumbelul însă, negăsind loc de odihnă pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; căci era încă apă pe toată fața pământului. Și a întins Noe mâna și l-a apucat și l-a băgat la sine, în corabie.
10 A așteptat alte șapte zile și a trimis din nou porumbelul din arcă.
10 Și așteptând încă alte șapte zile, a dat iarăși drumul porumbelului din corabie,
11 Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând. Nóe a știut atunci că apele s-au scurs de pe pământ.
11 Și porumbelul s-a întors la el, spre seară, și iată avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe fața pământului.
12 A așteptat alte șapte zile și a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.
12 Mai zăbovind încă alte șapte zile, iarăși a dat drumul porumbelului și el nu s-a mai întors.
13 În anul șase sute unu al vieții lui Nóe, în luna întâi, în prima [zi] a lunii, apele secaseră de pe pământ. Nóe a dat la o parte acoperișul arcei și s-a uitat și, iată, fața pământului era uscată.
13 Iar în anul șase sute unu al vieții lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperișul corăbiei și a privit, și iată se zbicise fața pământului.
14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat.
14 Iar în luna a doua, la douăzeci și șapte ale lunii acesteia, pământul era uscat.
15 Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Nóe, zicând:
15 Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe și a zis:
16 „Ieșiți din arcă, tu și soția ta, fiii tăi și soțiile fiilor tăi cu tine!
16 „Ieși din corabie tu și împreună cu tine femeia ta, fiii tăi și femeile fiilor tăi.
17 Toate viețuitoarele de orice fel care sunt cu tine, păsările, animalele, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, fă-le să iasă împreună cu tine: să mișune pe pământ, să fie rodnice și să se înmulțească pe pământ”!
17 Scoate de asemenea împreună cu tine toate vietățile, care sunt cu tine, și tot trupul, de la păsări și până la animale, și toate vietățile ce se mișcă pe pământ, ca să se împrăștie pe pământ, să se prăsească și să se înmulțească pe pământ”.
18 Și a ieșit Nóe cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi care erau împreună cu el.
18 Atunci a ieșit Noe din corabie; și împreună cu el au ieșit fiii lui, femeia lui și femeile fiilor lui;
19 Toate viețuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările și tot ce se târăște pe pământ, după speciile lor, au ieșit din arcă.
19 Toate fiarele, toate animalele, toate păsările și toate câte se mișcă pe pământ, după felul lor, au ieșit din corabie.
20 Nóe a zidit un altar Domnului. A luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus arderi de tot pe altar.
20 Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului; și a luat din animalele cele curate și din toate păsările cele curate și le-a adus ardere de tot pe jertfelnic.
21 Domnul a mirosit mireasma plăcută. A zis Domnul în inima lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile inimii omului sunt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi toate viețuitoarele așa cum am făcut.
21 Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună și a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: „Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinerețile lui și nu voi mai pierde toate vietățile, cum am făcut.
22 În toate zilele cât va mai fi pământul,
semănatul și seceratul,
frigul și căldura, vara și iarna,
ziua și noaptea nu vor înceta”.
22 De acum, cât va trăi pământul, semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea nu vor mai înceta!”
