1 Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostășească și zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaș?Iov 14,6
2 El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-și așteaptă simbria.
3 Astfel și eu am avut parte de luni de durere, și mi-au fost date nopți de suferință.
4 Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Și sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfințit.Dt 28,67
5 Trupul meu e plin de păduchi și de solzi de murdărie; pielea mea crapă și se zbârcește.Iov 2,7
6 Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica și s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.Iov 8,9 Ps 89,5-6 Is 38,12 Iac 4,14
7 Adu-ți aminte, Doamne, că viața mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.
8 Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.Ps 38,17
9 Negura se risipește, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.
10 Nu se mai înapoiază în casa sa și locuința sa nu-l mai cunoaște.Ps 101,16 Sol 2,1
11 Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu și mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.
12 Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?
13 Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcușul meu îmi va alina durerile,
14 Atunci Tu mă spăimântezi cu vise și mă îngrozești cu năluciri.
15 Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ștreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.
16 Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.
17 Ce este omul, ca să-ți bați capul cu el și ca să-i dai luarea Ta aminte?Ps 8,5 Ps 143,3
18 De ce îl cercetezi în fiecare dimineață și de ce îl urmărești în orice clipă?
19 Când vei înceta să mă privești? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?
20 Dacă am greșit, ce ți-am făcut ție, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat țintă pentru săgețile Tale și de ce ți-am ajuns povară?Iov 9,29
21 De ce nu îngădui greșeala mea și nu lași să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în țărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi”.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Oare nu este [numai] zbucium pentru om pe pământ
și zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit?
1 Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostășească și zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaș?
2 După cum sclavul tânjește după umbră
și cel tocmit așteaptă plata lui,
2 El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-și așteaptă simbria.
3 așa este moștenirea mea: luni zadarnice
și nopți de chin mi-au fost rânduite.
3 Astfel și eu am avut parte de luni de durere, și mi-au fost date nopți de suferință.
4 Dacă mă culc, îmi spun:
«Când mă voi ridica?».
Dar noaptea se lungește
și mă satur de zvârcolire până în zori.
4 Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Și sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfințit.
5 Carnea mea este acoperită de viermi
și crustă de pământ,
pielea mea se crapă și puroiază.
5 Trupul meu e plin de păduchi și de solzi de murdărie; pielea mea crapă și se zbârcește.
6 Zilele mele trec mai repede decât suveica
și se termină fără speranță.
6 Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica și s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.
7 Amintește-ți că zilele mele sunt o suflare
și ochii mei nu se vor mai întoarce
să vadă binele!
7 Adu-ți aminte, Doamne, că viața mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.
8 Ochiul celui care vede nu mă va zări;
ochii tăi vor fi spre mine, dar eu nu voi mai fi.
8 Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
9 Așa cum se risipește norul și se duce,
tot așa cel care coboară în Șeól nu se mai ridică.
9 Negura se risipește, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.
10 Nu se va mai întoarce în casa lui
și nu-și va mai recunoaște locul.
10 Nu se mai înapoiază în casa sa și locuința sa nu-l mai cunoaște.
11 De aceea, nici eu nu-mi voi ține gura,
voi vorbi în strâmtorarea sufletului meu,
mă voi plânge în amărăciunea inimii mele.
11 Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu și mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.
12 Oare sunt eu o mare sau un monstru,
ca să pui pază peste mine?
12 Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?
13 Ziceam: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul meu îmi va ușura durerea».
13 Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcușul meu îmi va alina durerile,
14 Mă înspăimânți prin vise
și mă îngrozești prin viziuni.
14 Atunci Tu mă spăimântezi cu vise și mă îngrozești cu năluciri.
15 Sufletul meu preferă sufocarea,
moartea, decât oasele mele.
15 Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ștreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.
16 Refuz: nu vreau să mai trăiesc niciodată!
Lasă-mă, căci zilele mele sunt deșertăciune!
16 Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.
17 Ce este omul că-l faci așa de mare
și că îl pui la inimă,
17 Ce este omul, ca să-ți bați capul cu el și ca să-i dai luarea Ta aminte?
18 că îl vizitezi în fiecare dimineață
și în orice clipă îl pui la încercare?
18 De ce îl cercetezi în fiecare dimineață și de ce îl urmărești în orice clipă?
19 De ce nu-ți iei privirea de la mine
și nu mă lași nici să-mi înghit saliva?
19 Când vei înceta să mă privești? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?
20 Am păcătuit: ce am făcut împotriva ta,
tu, care-l plăsmuiești pe om?
De ce m-ai pus ca țintă pentru tine,
încât am devenit povară pentru mine?
20 Dacă am greșit, ce ți-am făcut ție, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat țintă pentru săgețile Tale și de ce ți-am ajuns povară?
21 De ce nu îndepărtezi răzvrătirea mea
și nu treci cu vederea peste nelegiuirea mea?
Acum, mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, și nu voi mai fi”.
21 De ce nu îngădui greșeala mea și nu lași să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în țărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi”.
