Psalmii

traducerea ortodoxă

Capitolul 7

1 Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește,2Rg 22,3-4

2 Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.

3 Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,Iov 31,7

4 De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău și de am jefuit pe vrăjmașii mei fără temei,1Rg 24,7 1Rg 26,9

5 Să prigonească vrăjmașul sufletul meu și să-l prindă, să calce la pământ viața mea și mărirea mea în țărână să o așeze.

6 Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalță-Te până la hotarele vrăjmașilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit

7 Și adunare de popoare Te va înconjura și peste ea la înălțime Te întoarce.

8 Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea și după nevinovăția mea.Fc 18,25 Ps 25,1 Iz 23,31

9 Sfârșească-se răutatea păcătoșilor și întărește pe cel drept, Cel ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule drepte.1Rg 16,7 2Rg 22,25 1Rg 8,39 1Par 28,9 Ps 16,3 Ps 25,2 Ps 43,23 Pr 15,11 Ir 11,20 Ir 17,10 Ir 20,12 Sol 1,6 Sir 42,23 In 2,25 Fa 15,8 Ap 2,23

10 Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuiește pe cei drepți la inimă.Ps 124,4

11 Dumnezeu este judecător drept, tare și îndelung-răbdător și nu se mânie în fiecare zi.

12 De nu vă veți întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat și l-a pregătitIov 20,25 Plg 2,4 Plg 3,12 Sol 5,20

13 Și în el a gătit unelte de moarte; săgețile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.

14 Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia și a născut nelegiuirea.Iov 4,8 Iov 15,35 Is 33,11 Is 59,4

15 Groapă a săpat și a adâncit-o și va cădea în groapa pe care a făcut-o.Ps 9,15 Ps 34,8 Ps 56,9 Ps 63,9 Ps 114,11 Pr 5,22 Pr 16,27 Pr 26,27 Ecc 10,4 Ir 18,19

16 Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui și pe creștetul lui silnicia lui să se coboare.Jd 9,24 Ne 4,4-5 Est 6,4 Ps 139,9 Pr 5,22

17 Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui și voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

Textul a fost copiat în clipboard